OMUL COMUN SE JUSTIFICĂ
"Și pentru ce mi-ai spus că-s rău copile?
O gîză-n viață n-am strivit măcar,
Cînd merg pe pajiști, tălpile-mi umile
Trec printre flori cu teamă, lin și rar.
Născut pe marea enervată-a vieții
Eu mi-am găsit un port și-am ancorat,
Mă tem de valuri. Îndrăgesc pereții,
Biroul, masa, țărmul drept, uscat...
Nu cer nimic. Nu vreau s-ajung departe,
Vreau să trăiesc, să dorm și să lucrez.
Am învățat un crez. Pînă la moarte
Voi repeta mereu același crez.
Înaltul crez de Marx rostit slujindu-l,
Cuminte, cu măsură îl slujesc.
Însă nicicînd n-o să mă bată gîndul
Să-l neg, nici să-l înșel, nici să-l hulesc.
Știu crezul ăsta cere îndrăzneală,
Să lupți și inerția s-o supui,
Eu fac ce pot, cu grijă - și sfială-
Mai sînt pe lume îndrăzneți destui.
Văd, încă-s și ticăloșii destule-
Viața asta nu-i cucernic dom.
Se-mbuibă mulți cu ghiare nesătule
Și își îneacă dragostea de om.
Nu sînt eu cel chemat s-aducă bine,
Știu doar atîta - să slujesc cinstit.
Rînjesc slugarnic, da, căci nu-mi convine
Să fiu în locul altuia lovit.
Nu-mi spuneți de dureri. Sînt necesare -
Eu nu știu nașteri fără de dureri
Și iată, astăzi poți privi sub soare
Cu mult mai multe bucurii ca ieri.
Cu ce le-ajut să crească mai grăbite?
De ce n-aș spune-o? Cu cît pot,- puțin -
Scriu unele rapoarte întocmite
Pe baza unor cifre care-mi vin.
Nu sînt părtaș la nici o făr-delege,
Sînt numai- asta fie- om inert.
Nu pot schimba nimic. Eu pot alege:
Să tac ori să mă zbucium în deșert.
Puterea decantării sociale
O să stîrpească răul tot, cîndva…
Dacă-o zorim în șanțuri ne prăvale…
Mai bine zic să o lăsăm așa.
Mi-i milă totuși cînd văd nedreptăți,
Ori lacrimi încă, ori priviri umile...
Nu pot să surp cetăți, să-nalț cetăți...
Deci, pentru ce mi-ai spus că-s rău, copile?"
---------------------------------------------------
Nicolae Labiș -DESCRIEREA CHIPURILOR
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.