Într-un loc care nu are
rafturi, polițe, sertare,
vreau să spun într-un buzunar
cu capac şi cu fermoar,
cuibăreşte, aflați prima oară,
o vietate extraordinară,
adică nemaiaflată
nicăieri și niciodată.
Mai întâi că nu vorbeşte:
tace, cum s-ar spune… peşte.
Însă când şi când mai scoate
câteva sunete amestecate
care, dacă ar fi să le iei în seamă,
ar putea să-nsemne „mamă".
Alții cred că zice „tată",
dar asta e o treabă absolut neadevărată.
De aici aflăm precum că
nici nu bea, nici nu mănâncă,
deşi lighioana are
gură, limbă şi… mâncare.
După-aceea, cum îi place
foarte tare să se joace,
are-o coadă împletită
din trei frunze de răchită
şi-o mustață pe măsură,
dintr-un franj de cuvertură.
Ar avea şi o ureche
dintr-o catifea mai veche
şi-un ochi verde, altul roz,
însemnat cu chinoroz,
dar eu cred că vă ajunge.
Dacă spun mai mult, mă-mpunge.
Cineva m-ar întreba:
cum se poate-aşa ceva,
cum de-ncape-n buzunar,
sub capac şi sub penar,
care,-am înțeles, nu este
nici bâtlan, nici cal, nici peşte?
Asta, dragă, o priveşte…
- din volumul "În orașul Poc-în-plic"
vezi mai multe poezii de: Nicolae Neagu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.