Ei vin, unul câte unul,
și îmi cer să mă prezint.
(Când m-am prezentat la rege,
a pus guarzii să mă lege.
Numai eu știu cum putui
să înlătur cruda lege
și să scap de ciuda Lui.)
Deci, vin unul câte unul,
și îmi cer să mă prezint.
(Îi cunosc. Sunt lași. Mă mint.
Unul și-a mâncat străbunul.
Celălalt, câțiva urmași
nenăscuți. V-am spus. Sunt lași.)
Deci, ei vin și-mi cer, obraznici,
să le spun cum mă numesc.
(Când i-am derutat pe paznici
am făcut-o datorită
aerului meu prostesc.)
Eu mă uit la ei și schiaun
Cu o mină îngrozită.
Ei mi-oferă-atunci un scaun
întrebând cu binișorul:
„Cum te cheamă? Cum te cheamă?”
Mie-mi tremură piciorul.
– Cine ești? Nu-ți fie teamă…
Tac și dârdâi. Scot un vaer.
În sfârșit, se plictisesc
și mă uită pentru-o lună.
Și-așa, totu-mi merge strună
datorită-acelui aer,
aerului meu prostesc.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.