La ora sumbră când pământul știe:
va fi furtună – țărmul l-am atins.
Și, părăsit de soare, dinadins
am stat ca prorocul în pustie.
O mare nemișcată și căruntă
se-nvecina cu-un cer primejdios
și ierburile se târau pe jos,
de vânturi încercând să se ascundă.
Nisipul se răcea treptat sub mine
în palidul crepuscul mineral…
Poate nicicând n-am cunoscut un mal
mai dezolat, și alge mai străine.
Simțeam amenințând ceva sălbatic.
M-am smuls și am fugit. În urma mea,
tărâmul maxilarele-și mișca.
De-aș fi rămas, aș fi căzut ostatec.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.