Sunt plină de cerneală pe mâini, pe buze,
ca și când aș fi mâncat mure.
Și, totuși, ce departe-am rămas de pădure,
aici, între pagini ursuze.
Lacul e ca un păun uriaș.
Penetul lui – frunzele toamnei. Știu că
până la el sunt o sută de pași,
dar spun: mai târziu… mai târziu…
O singură nădejde, o singură răsplată:
ochii tăi, mâine, citind,
în care cerneala va trece curată
ca firul de-argint.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.