În Noua Zeelandă o pasăre s-a dezvățat să zboare
Sunt pasărea Kivi
cea fără aripi…
Nu-mi vorbiți.
Nu mă strigați.
Nu vă înțeleg…
Neputința de a zbura
și faptul că unii copii
aruncă cu pietre în mine
m-au făcut neînțelegătoare.
Ciocul meu se desface, uneori, de la sine,
ca și când mi-ar fi sete,
ca și când aș fi bolnavă,
dar nu mi-e nici sete,
nici bolnavă nu sunt,
sunt numai neînțelegătoare,
foarte, foarte neînțelegătoare.
Alteori, totuși,
mi se pare că aud ceva,
ceva asemănător palpitației unei rufe în vânt,
sau a unei aripi în zbor,
și atunci, umblu puțin,
ridic piciorul meu țeapăn,
și pasul meu pare, deodată, atent –
dar numaidecât mă așed pe pământ
și, cu ciocul meu lung,
încep să-mi scarpin spinarea fără aripi,
lung, îndelung, îmi scarpin spinarea
ca și cum n-ar fi mai fi nimic pe lume
decât eu și ciocul meu scormonitor.
Sunt pasărea Kivi, cea fără-nțelegere…
Nu-mi vorbiți.
Nu mă chemați.
Se-ntâmplă la câțiva ani o dată,
când luna parcă adie și sună într-un fel anumit,
să-nceapă să-mi pâlpâie-n carne
durerea și rușinea, singurele mele afecte,
și-atunci aș voi să mă-ascund
și nu am unde,
și mă încovoi, mă cocârjez,
și nu am cu ce să m-acopăr.
Sunt pasărea Kivi
cea fără aripi.
Sunt pasărea Kivi.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.