De câte ori spre țărm mă duce timpul,
cadența ta o întâlnesc, Mihai,
trecută mării-n care te visai
continuat, ca în eternitate.
Aud cum gongul tâmplei tale bate
ca tâmpla stelei prime în amurg
și mai aud ce dureroase curg
silabele ce-ți radiară nimbul.
Acestei vrăji pe care o delegi
mă plec, cu gest de creangă, ca o sclavă,
și, lângă valuri singure și reci,
aștept a Poeziei oră gravă,
când marea cu explozii sculpturale
așază-n noapte busturile tale.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.