Văd uneori foarte clar botul fiarei
deschizându-se sub mine. Îi pot număra colții
și-i văd glota roșie ca sângele, tremurând de poftă,
și-i văd ochii ficși, plini de un instinct neabătut.
Eu stau cățărată-n copac, șovăind,
clătinată-ntr-o parte și-ntr-alta
de sentimentele mele,
șubrezită de idei,
și știu că nu mă voi putea salva
decât dacă, uitând de mine,
îmi voi regăsi instinctul fără cusur,
cel care ar face din mine o unică gheară
prinsă de copac; și nu pot s-o fac
și mă prăbușesc, plină de amintiri și de imagini,
savurându-mi viața și moartea
până-n clipa când se sparge fruntea.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.