Ninge metalic cu fulgi bivalenți
- lovituri de ciocan pe arborii goi -
de parc-ar pica din nori transcendenți
metal risipit printre pași de strigoi.
Văd cer de mercur pe albul miraj
și stoluri de corbi croncănind a polei
Mi-e gândul un zbor căzut în picaj,
fosilă captivă în ambră și stei.
E soarele-nchis în griul palat,
iar viezurii suri - iubitori de bârlog -
prin glodul obscur, cu frunze pavat,
adulmecă iarna și timpul zbârlog.
Balauri îmi par stejarii-troian,
de-al crengilor zbucium sub nori căzători;
Și ninge vântos, cu fulgi de titan,
prin ochi nălucind strălumină de zori.
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.