Parcă liniștea întreagă
Fulgii vor cu îndârjire
Din vecie să o tragă
Într-o lume-n adormire.
Cu răbdare îi destramă
Țesătura ei de rază
Și cu scamă după scamă
Pe pământ lin o așează.
Tihna c-orice fulg tot crește
Ziua chiar de o cuprinde
Și-o muțeală mai de pește
Dalbă, fină se întinde.
Mi se pare că secunde
Prefăcute-n albe stele
Sunt căzute orișiunde
Ca un puf din zboruri grele.
Și mă face de a crede
Când mă uit lung prin ninsoare
Timpul măreția-și pierde
În clipeli fulguitoare.
Și nu știu acum ce este
Vremea care-i în scădere:
Că-i pornire de poveste
Înțesută cu tăcere,
Începutul veșniciei
Peste secole cărunte
Cu triumful Poeziei
Care pierde legi mărunte?
Victor Bragagiu
victorbragagiu. blogspot. com
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dragă Adina! Îți mulțumesc pentru propunere. De fapt, pentru asta și postez, așteptând atențiunile voastre. Dintr-o parte vezi, uneori, lacunele mai bine. Recunosc că fraza mea nu era tocmai reușită. Aveam în vedere că „măreția” devine mai puțină. Varianta ta nu e tocmai bună căci spune că ea nu e atât de „măreață”. Am judecat care-i dușmanul măreției timpului? Este acelaș timp hărțuit de mici segmente. Mulțumesc și la mulți ani!
bragagiu (autor)
vineri, 12 ianuarie 2018
Felicitări, Victor :)
Ce frumos se răsfiră și melodic, versurile :) Grai dulce care te poartă pe un tărâm de poveste.
Dacă ar fi să corectez ceva, aș alege versul al doilea de aici:
Timpul măreția-și pierde,
Mai puțină de o are.
Mai puțină de o are...O modificare simplă ar fi: chiar puțină de o are ...
Cu drag! Vă îmbrățișez :)
Adina Speranta
vineri, 12 ianuarie 2018