Revii ades pe țărmul unde marea,
cu valuri tainice, mângâietoare,
alintă stânci a căror nemișcare,
e-o rugă înspre cer, voind salvarea.
Același loc, adăpostit de-o stâncă,
te-atrage înspre el ca într-o vrajă
ce te conduce dincolo de plajă,
spre liniștea ascunsă și adâncă.
Fiica mării ești, născută-n ape,
crescută pe talazuri, printre spume,
în mări uitate-n margine de lume,
venită-n noaptea sacră să se-adape
din fructele iubirii neștiute
decât de cei ca tine, fii Lunii,
voi, descendenți de seamă ai minunii
ce s-a-ntâmplat în vremile trecute
când Soarele, îndrăgostit de Lună,
a reușit aici să o iubească,
luînd înfățișare omenească,
uitând, în noaptea-ceea să apună.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
E foarte frumoasă şi articulată poezia ta!
iuli.a
joi, 03 septembrie 2015
Frumos ai aranjat cuvintele, iar poezia ta mi-a mers la inima..
george
joi, 03 septembrie 2015