- E noapte, rece și pustiu,
Se leagănă speranțe-n vânt,
Mă doare umbra ta, nu știu
De ce se-ascunde-ntr-un cuvânt.
Am două lacrimi pe obraz
Și curg domol printre tăceri,
S-au adunat multe-n pervaz
De la-nceputu-acestei seri.
Nu sunt pe drum trăsuri nici morți
Nu rătăcesc scuipând pe cruci,
Se-aprind doar lumânări la porți
Și vântul suflă prin uluci.
- E-un anotimp înşelător,
Se joacă vântul prin grădini,
Capricios, multicolor,
Când dorul prinde rădăcini,
Iar nopţile s-au comprimat
Şi aerul miroase-a ploi,
A verde-crud întârziat,
A visu-n care amândoi
Ne-am rătăcit intuitiv
Să ne-ntâlnim pe-alei, în burg,
Să împletim definitiv
Melancolie şi amurg.
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
vezi mai multe poezii de: nutzu