Nostalgia - Vizireanu Daniela
Poezie adăugată de: danielavizireanu

    duminică, 16 iulie 2017

Era un cer neînțeles și picura atât de trist,
Și-un dor idiopatic de viață și de mine mă mistuia.

Fiorii dragostei adevărate sunt atât de rari,
Dar eu i-am simțit, din creștet până-n tălpi.

Primul sărut, furat într-o gară solitară,
Cea mai frumoasă noapte, tomnatică, de dragoste.

Erau vremurile ireversibile, care mă iubeau,
Timpurile unei vieți într-un teluric rai.

Stingherit sunt acum, în a mea nostalgie netrecătoare,
Gândesc, cât costă pentru sufletul omului un miracol?



vezi mai multe poezii de: danielavizireanu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.