Nostalgie de iarnă
Vântul, aprig, viscolește
Omătul ce s-a depus
Cum privirea ta stârnește
Tot amorul meu răpus.
Fulgi de nea roiesc în zare
Antrenându-se în zbor
Precum gândurile mele
Antrenate de-al tău dor.
Zac copacii desfrunziți
Ca năluci între troiene
Ca un suflet dezgolit
Păgubit fără de vreme.
Strălucește tainic lacul
Amăgit de-a lunii fire
Ca o inimă zdrobită
Amăgită cu iubire.
Din camin ieșind alene
Fumul gros se risipește
Ca speranța de-mplinire
A celui care iubește.
vezi mai multe poezii de: Florin Pindaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Un poem plin de metafore care incanta ochiul cititorului si mintea sa.
lilly
marți, 05 aprilie 2016