sunt un zombi hâtru
draga mea
trăiesc cu o moarte necunoscută
lângă o viaţă iubită
pe aici e vreme urâtă
sunt gol pe plaja minţii mele
încă neamenajată
un milion opt sute două zeci şi unu
un milion opt sute două zeci şi doi
un milion opt sute...
un milion...
un...
iar am uitat la câţi neuroni
sinucigaşi am ajuns azi
cred că e o molimă nouă
ceva din andromaeda sau orion
să nu te superi iar
că îţi scriu pe fugă
e furtună în larg
şi un cutremur de 8
mi-a crăpat epifiza
se anunţă un tsunami
botezat alzheimer de un mucalit
naufragiat din timp
uite vine primul val
al doilea
al treilea
cred că voi începe altă numărătoare
de întuneric
pe degete
pe lacrimi
patru...
cinci...
de pildă ieri am îngropat
mai mult de jumătate
din neuronii care te iubeau
fără parastase
e demodat
cică în acest univers ciufut
şase...
şapte...
tu cum eşti
ai ajuns în paradisul pierdut?
iartă-mă
nu mai văd nimic
opt...
nouă...
cred ca vine iubito
marele val
să îmi scrii
vezi mai multe poezii de: paparuz
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
multumesc mult de tot
paparuz (autor)
miercuri, 19 august 2015
M-a atras titlul dar si poezie este frumoasa
daniel
miercuri, 19 august 2015