Chiar dacă nu recunosc rătăcirea în care am eşuat,
nu găsesc altă posibilitate de revenire
fără niciun efort,
decât refluxul din interior.
Şi tu poti face acest lucru numai din inimă,
astfel ca iluziile mele să se topească-n realitate
cum se dizolvă zahărul în cafeaua fierbinte,
aburii ei catifelaţi îţi dau imboldul
de a sări în vâltoarea analizei lucide.
Aşa-mi păstrez calmul acela de reculegere
în catedralele cuvintelor cu încrdere-n izbândă
unde nu mai contează frazele lungi cu multe virgule,
ci mai degrabă punctul pus unde trebuie,
să mă opresc din visare.
Nu-i bine să trec peste liniile paralele
ce separă ce vreau de ce pot face,
între ce cred eu şi ce cred alţii,
să nu mă întorc niciodată din drum
chiar dacă nu se termină
până la ultimul popas.
. |
vezi mai multe poezii de: flavius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ca doua paralele nesfarsite dar care se intersecteaza continuu pentru a da nastere unor astfel de compozitii minunate , sunt drumul tau si drumul poeziei. La cat mai multe astfel de intersectii!
stomff
luni, 17 august 2015
legi frumos cuvintele!
felicia
luni, 17 august 2015