Nu-mi doresc dacât sămânţa
Să-ncolţească în pustiu
Şi un colţ umil de lac
Pururea divin să-l ştiu.
Nu-mi încape îndoială
Că s-or naşte iar idei
Spuse-n treacăt pe-nserat
Când se zbat frunze de tei.
Nu-mi doresc şi nici nu pot
Ca sămânţa să-ncolţesc
Nici intr-un colţ de deşert
Să încerc azi să trăiesc.
Dar prea pura-mi îndoială
Ce din idei s-a născut
Mă face în astă viaţă
Să fiu frunză de-nceput.
Şi dorind voi umple lacul
Cu a mea dulce privire
Pururi să rămân divin
Nu o crudă amintire.
vezi mai multe poezii de: rujoiu mihai
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.