O noapte de Crăciun întreagă - Ioan Grigoraș & Liliana Trif
Poezie adăugată de: nutzu

    miercuri, 20 decembrie 2017

- Ți-aș recita sub brad o poezie
De-mi dărui Noaptea de Crăciun întreagă
Și-or să rămân-apoi numai o mie
De nopți în care Moșul să aleagă

Poveștile de-amor, Seherezadă,
Ce-o să le-ascult când amândoi pe-o blană
În fața șemineului rocadă
Vom face între noi sorbind din cană

Un strop de vin cu praf de scorțișoară
S-alerge armăsari flămânzi prin vene
Și iarna poate fi cu nerv, polară,
Că tot va trece ca un vals, alene.

- Te-aş invita să depănăm pe gheme
Romanţa unei nopţi de pasiune,
Când zorii vin şi-i încă prea devreme
Să renunţăm la vis. În ce minune

Crezi tu că se cuvine să ne-ascundem
De lumea care-şi plimbă indecenţa
Prin târgul alb? De noi să nu răspundem,
Să ne plătim pe blănuri penitenţa.

Rubinul gurii mele să găsească
Pe buza ta de jos izvorul vieţii
Şi între noi secunda să se nască
Precum geneza dulce-a dimineţii.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif



vezi mai multe poezii de: nutzu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.