O singură-ntrebare - Gabriela Mimi Boroianu
Poezie adăugată de: Gabriela Mimi Boroianu

    marți, 16 februarie 2016

O singură-ntrebare

Secatu-mi-a privirea de când tot cată-n zări
Și buzele-s crăpate rostind fără-ncetare,
Din ziuă până-n noapte, aceleași dulci chemări
Ce se topesc cu toate-ntr-o singură-ntrebare.

Pe unde-ți umblă pașii, prin care galaxii,
Răspunsuri căutând, drumul de-ai rătăcit,
Tu, cavaler al nopții cu plete sidefii
Când dragostea-ai la mine, de ce n-ai mai venit?

Ți-ai așezat iubirea în suflet feciorelnic,
Precum o pâine apoi lăsat-o-ai la dospit
Plecând uitat-ai glasul ce te-adora sfielnic
Și-n tine-ntrezărea speranța la-mplinit!

Ascultă orologiul, bătaia-i pe sfârșite
Căci timpul și-a gătat clipele pentru noi
Găsește drumu-odată cu palmele-ofilite
Și-aprinde iar lumina în ochi ce clipesc goi.

Adună-n pumn, timid, susurul de izvor,
Să mi-l așezi pe buze, să pot să-ți mai vorbesc,
Cât viața mai pâlpâie și-n piept ca un fior
Se împletesc cuvinte-ntr-un tainic "te iubesc"!

de Gabriela Mimi Boroianu
16.02.2016



vezi mai multe poezii de: Gabriela Mimi Boroianu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Aurel, Mirimirela vă mulțumesc frumos! Bucuroasă de trecerea voastră!
Gabriela Mimi Boroianu (autor)
miercuri, 24 februarie 2016


Mulțumesc frumos, Traian! Onorată de popas și apreciere!
Gabriela Mimi Boroianu (autor)
miercuri, 24 februarie 2016


Foarte frumoasă, felicitări !
mirimirela
miercuri, 17 februarie 2016


Felicitări , Gabriela, foarte frumoasă poezie!
ALapis
miercuri, 17 februarie 2016


O prezenta cat se poate de frumoasa pe site,, am sa las aici un semn de trecere pentru poeziile inscrise pe site
traian
marți, 16 februarie 2016