Te iubescul tãu
e o sticlã goalã,
ce cȃndva stãtea
dreaptã,
mȃndrã și rȃvnitã.
Ȋnsã acum
se ȋnvãrte amețitã,
pe o masã,
printre pahare
umplute cu amintiri,
și indecisã,
se ȋmpiedicã de ele,
le dãrȃmã,
le lovește,
și strigã supãratã
cu ecoul lor.
Apoi ȋn liniște
se rostogolește,
pȃnã la marginea mesei,
și acolo,
fãrã ezitare,
coboarã brusc
spre parchet.
Bucãți din ea
zboarã peste tot,
sub priviri curioase.
Apoi cȃnd glasul
i se stinge,
și cioburile i se opresc,
din ele ȋntregul
la tine viseazã,
iar eu la primul
te iubesc.
vezi mai multe poezii de: poeziikrl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ma bucur! Multumesc!
poeziikrl (autor)
marți, 17 noiembrie 2015
Finalul este splendid. Felicitări!
balan
marți, 17 noiembrie 2015