Doar păsările mai puteau ajunge
La turnul din cetatea dintre stânci,
Ei reușind orice dușman s-alunge
Cu arme ori, ades, c-un singur brânci.
Erau puțini căci, în pustietate,
Un trai atât de greu împiedica
Pe cei trândavi să vină în cetate
Și să muncească pentru cei din ea.
Aveau în munte mine-aducătoare
De aurul cerut de traiul lor,
Dar zilele erau plictisitoare,
Iar nopțile încătușate-n dor.
N-ar fi rămas, ar fi plecat în lume
De n-ar fi fost cu toții hăituiți
De-acei ce căutau să îi îndrume
Spre zeii lor, din ceruri maziliți.
Aveau un singur zeu și-nchinăciune
Doar lui îi ofereau și îl iubeau,
Munceau, oftau și plini de-amărăciune
În fiecare seară-i mulțumeau.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.