Oaza mea - Rolea Nicolae
Poezie adăugată de: ROLEA NICOLAE

    joi, 26 noiembrie 2015

E miezul argintiu al zilei şi uşor
Se întinde arşiţa deplină,
Şi muguri cresc şi frunze dor
Şi balta-i seacă de lumină.

E plină de responsabilitate
Chemarea ta şi o lipesc de cer
Şi-ţi spun că tată şi ca frate
Că fără frunza ta respir stingher!

E oarbă arşiţa, adâncă fără tine
Şi umbrele tăcute-n rânduri trec,
La sânul tău e oaza de destine
Unde setoase buzele-mi înec.

Declară vântul umed un boicot
Şi toate fug, de arşiţă, din mine
Şi frunza-mi spune: nu mai pot
Fără izvorul sevei de la tine!

Şi vin şi stau şi nu mai plec
E arzător nisipul pe coline.
Mă îmbrac copac şi mă aplec
Peste izvorul tău cu ape line

Şi lângă noi, ca la-nceputul lumii,
Dintr-o calească albă cu doi cai,
Coboară lin pe albul spumii
Însuşi Dumnezeu, să bea un ceai!



vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

multumesc Rebeca...
te mai astept ..cu drag..
ROLEA NICOLAE (autor)
joi, 26 noiembrie 2015


Felicitari Nicu pentru deosebita creatie!
rebeca
joi, 26 noiembrie 2015


Multumesc AlbAtros...

Cu drag...
ROLEA NICOLAE (autor)
joi, 26 noiembrie 2015


”E oarbă arşiţa, adâncă fără tine
Şi umbrele tăcute-n rânduri trec,
La sânul tău e oaza de destine
Unde setoase buzele-mi înec.”
Frumos...chiar de-i toamnă-n zile de sfârșit de noiembrie!:)
O zi frumoasă!
AlbAtros
joi, 26 noiembrie 2015