Dincolo de iubire - Octavio Paz
Adăugat de: gabriel cristea

Totul ne amenință:
timpul, ce-mparte în fragmente vii
ceea ce am fost
din ceea ce voi fi,
ca o macetă deasupra șarpelui;
conștiința, transparența trecătoare,
privirea oarbă privindu-se pe sine;
cuvintele, mănuși cenușii, pulberea minții depusă pe iarbă,
apa, pielea;
numele noastre, ce se ridică-ntre tine și mine,
ziduri de goliciune pe care nici o trompetă nu le năruie.

Nici visul sau oamenii săi cu imagini distruse,
nici delirul sau spuma sa profetică,
nici iubirea cu dinții și unghiile sale nu ne satisfac.
Dincolo de noi,
la granițele ființei și existenței,
o viață mai plină de viață ne revendică.

Afară noptea respiră, se dilată,
plină de frunze mari și fierbinți,
de oglinzi care se zbat:
fructe, gheare, priviri, frunzișuri,
spinări ce strălucesc,
trupuri care-și croiesc drum printre alte trupuri.

Așază-te aici pe țărmul plin de-atâta spumă,
de-atâta viață ce se ignoră și se predă:
Doar ești și tu parte-a nopții .
Întinde-te, lucire ce respiră,
pulsează, o, stea fărâmițată,
potir,
pâine ce-nclină balanța de partea zorilor,
răgaz de sânge între acest timp și altul nemăsurat.

traducere - g.Cristea


Más allá del amor

Todo nos amenaza:
el tiempo, que en vivientes fragmentos divide
al que fui
del que seré,
como el machete a la culebra;
la conciencia, la transparencia traspasada,
la mirada ciega de mirarse mirar;
las palabras, guantes grises, polvo mental sobre la yerba,
el agua, la piel;
nuestros nombres, que entre tú y yo se levantan,
murallas de vacío que ninguna trompeta derrumba.

Ni el sueño y su pueblo de imágenes rotas,
ni el delirio y su espuma profética,
ni el amor con sus dientes y uñas nos bastan.
Más allá de nosotros,
en las fronteras del ser y el estar,
una vida más vida nos reclama.

Afuera la noche respira, se extiende,
llena de grandes hojas calientes,
de espejos que combaten:
frutos, garras, ojos, follajes,
espaldas que relucen,
cuerpos que se abren paso entre otros cuerpos.

Tiéndete aquí a la orilla de tanta espuma,
de tanta vida que se ignora y se entrega:
tú también perteneces a la noche.
Extiéndete, blancura que respira,
late, oh estrella repartida,
copa,
pan que inclinas la balanza del lado de la aurora,
pausa de sangre entre este tiempo y otro sin medida.



vezi mai multe poezii de: Octavio Paz




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.