Doamne, tu m-ai vrut şi, iată, te răsplătesc
Iertarea n-am dat-o,
implorarea nu mi-a plăcut,
pustietatea am răbdat-o ca piatra,
ce, ce, ce altceva mi-e sortit?
Turmele stelelor le îndrum spre braţele tale
Şi Aurora, înainte de-a apuca eu,
le-a momit departe în laţurile ei,
unde ai vrut-o tu!
Dealuri cu cetăţi şi mari cu pomi roditori
consolidez în vânt
şi lent le soarbe al înserării clopot,
pe core tu l-ai vrut!
Înalţ ierburi de parcă strig din toate puterile
şi iată-le iarăşi prăbuşindu-se
sub arşiţa lui Iulie
pe care tu ai vrut-o!
Ce anume, ce altceva, ce nou mi-e sortit?
Iată că tu vorbeşti şi eu adeveresc,
Slobod piatra din praştie şi mă loveşte pe mine.
Adâncesc galeriile minelor şi cerurile lucrez.
Vânez păsările şi-n greutatea lor mă prind.
Doamne, tu m-ai vrut şi, iată, te răsplătesc.
Văzutele şi nevăzutele eşti
zilele şi nopţile,
sorii şi astrele, furtunile şi seninul,
le răstorn şi le aşez împotriva
propriei mele morţi,
pe care tu ai vrut-o!
vezi mai multe poezii de: Odisseas Elytis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.