Poemul 7 [20 poemas de amor] - Pablo Neruda
Adăugat de: Octavian

Traducere de Octavian Cocoş

În după-amiezi arunc, mâhnit, stând aplecat,
în ochii tăi oceanici năvodul meu cel gol.
Acolo se întinde, cuprinsă de pârjol,
a mea singurătate, şi dau din mâini, speriat,
aşa cum face-acela ce-a naufragiat.
Şi dau semnale roşii spre-absenta ta privire
ce saltă şi coboară ca lângă faruri marea.
Dar tu păzeşti doar bezna şi-ţi place depărtarea,
din ochii tăi, adesea, ies ţărmuri de-osândire.
În după-amiezi năvodu-l arunc, plin de mâhnire,
în marea ce privirea oceanică-ţi agită.
Şi pasărea de noapte cu stele se hrăneşte,
ce ard ca al meu suflet atunci când te iubeşte.
Iar noaptea galopează pe iapa ei cernită
şi spice bleu pe câmpuri împrăştie grăbită.



vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.