Printre zaharicale-ntinse pe tăvi de alabastru
mi-a izvodit Şeherezada poveşti cu minarete,
şoptea o broderie din glasul ei măiastru
şi nopţile-mi curgeau... Trebuia să mă desfete!
M-a-ncercuit cu mărginimi de lume
născute-n stihuri cu miros de acadele,
m-a-nlănţuit printre şorbeturi şi cafele...
şi nu glumea, mă-nlănţuia anume
spre a-mi aduce lumile acele
cu gini, efriţi, califi şi beizadele,
cu robii robotind printre seraiuri,
cu beduinii preumblându-se-n alaiuri,
cu zaiafet, turbane, miresme de lemn dulce,
hadâmbii stând pe uliţi, cercând a mă seduce,
cadâne, mosc şi hell, valtrapuri de mătase,
roibi mândri-alunecând pe dune nisipoase,
cămile-nzorzonate şezând pe lângă corturi,
mulţimi, noroade, iureş, caice stând prin porturi,
covoare-naripate, spahii şi mameluci,
o forfotă cu sunet, mulţime de năluci...
Şi dimineaţa vine... Şi-mi tace iar....s-o cruţ?
Să-mi scriu pe ochi povestea cu pana unui struţ?
O s-o privesc şi mâine, neauzindu-i zisa
când va începe iară: „Istorisitu-mi-s-a...”
vezi mai multe poezii de: Palaghia Eduard Filip
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.