În zori am reflectat la floarea de cireş
şi am simţit depresii de polen prin nări,
mi-am alungat uimirile zglobii sub preş
şi-am lins cu ochii purpura din mări.
Eram cumva... eram străin pe ape moi
şi cufundarea-mi devenea ecluză
mă ridica-nspre zările cu caprifoi
lăsându-mi pe retină aşchii de meduză.
Spre pranz, când gândul meu fugea cu tine,
licoare tulbure din insule de-albastru,
mi-am bifurcat trăirile din copertine
făcându-ţi un castel de val şi alabastru.
Prin el presimt cum luna se opreşte,
o lună cu miros de pâine,
pe care, vezi! O mână îţi croieşte
veşminte străvezii purtate mâine.
Primeşte armoniile din garderobă;
încearcă-le un pic, măcar de probă,
nu judeca prea aspru! De nu-ţi place...
voi pune gândul meu să te dezbrace.
vezi mai multe poezii de: Palaghia Eduard Filip
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.