Bordeiul meu musteşte pe ruguri de bazalt,
întrepătruns de zvâcnet şi de priviri piezişe,
Domniţe-aleargă bete prin norii de asfalt
şi le adastă boiul cu umbre prin cornişe.
Mai nasc biserici prinse în năluciri de piatră,
zidind altare aspre din necuvinte-nguste,
mă încovoi şi tremur sub solzii de manguste
ce-adăpostesc în strune mirările-mi de şatră....
Şi-n peisajul rece, prin turma de cuvinte,
solstiţiile-mi sânger pe nepătrunse căi,
contemporan cu tine voi desena veşminte
ce-s trecătoare franjuri prin râncedele băi,
unde adastă nimfe cu trupul de mătasă
şi capricorni albaştri, croiţi din caprifoi...
E parcă-n tine toată un sentiment de "acasă"
o-nceţoşare-n bolte, trifoi cu patru foi...
vezi mai multe poezii de: Palaghia Eduard Filip
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.