Sonete - Panait Cerna
Adăugat de: Adina Speranta

I
Spre pruncul ei, spre unicul ei bine,
Mereu se pleacă mama, zâmbitoare ─
Şi iată... cel dintăi surâs apare,
Ca-n vis, în colţul gurii lui divine.

În veci şi eu, învins de adorare,
Ţi-am îndreptat priviri de patimi pline,
Şi inima ce dormita în tine
Se-ncinse de a mea înflăcărare.

Şi-mi înfloreai în suflet tot mai dragă ─
Curată ca surâsul dimineţii,
Călăuzind viaţa mea pribeagă...

Dar a venit un crai din zări străine:
Doinind îmi smulse trandafirul vieţii,
Iar spinii i-a uitat în piept la mine.

II
Când veţi ajunge mâne-n ţări străine,
Să te-nconjori de râs, de voie bună;
Cu sufletul în tremur, ca o strună,
Să nu mai ştii de lacrămi şi suspine.

Şi să mă uiţi de tot că tu eşti bună,
Şi, de-ar ajunge plânsul meu la tine,
Tu n-ai cunoaşte fericiri depline,
Căci mila va veni să le răpună...

...Iar eu voi alina tot chinul meu,
Gândind că într-un colţ bogat din fire,
Tu dintr-un muritor creezi un zeu;

Că-n lumea noastră plină de jelire
A izvorât un strop de fericire,
Din inima ce-am deşteptat-o eu...



vezi mai multe poezii de: Panait Cerna




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.