O, CE N-AȘ DA
O, ce n-aș da să fiu mut!
Ca lemnul, ca fundul lacului de munte,
ca piatra neînsuflețită!
Am vorbit, și-am greșit.
Am tăcut, și gândul s-a strecurat în mine
mai dureros decât vorba.
Știința adevărului,
cunoscută cu văzul, cu auzul,
cu simțul acela
pe care toți îl avem și nu știm cum îi zice,
de-l poreclim presimțire,
e mai tristă și-amară
decât toate mărturisirile
- adevărate sau false -
care ni se înfățisează.
Iluzia,
pâinea sufletului cea de toate nopțile,
din care stelele se dezlipesc una câte una
strămutându-se în galbene ace de aur,
nu mă mai satură.
Care e adevărul?
Doamne, de ce mi-l ascunzi?
Care e binele și care e răul?
Vreau să-l știu,
că pentru el m-am făcut izgonit din Eden.
Vreau să-l știu.
Mut să fiu, dar să știu!
Paul Sava - LACRIMI USCATE
vezi mai multe poezii de: Paul Sava
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.