Scroafa - Paul Sava
Adăugat de: spanualexandrina

SCROAFA

Ajunsă în poiana de lumină
umblată doar de păsări cântătoare,
o scroafă, grohăind cu burta plină,
căzu în reverii amețitoare.
O desfătau în triluri cântăreții
zburând în jurul ei din cracă-n cracă,
de se trezi- în pragul dimineții-
că, scroafei, muzica-ncepu să-i placă.
"Ce-o fi atât de greu să cânți?" și-a spus
filozofând adânc în sinea ei.
"Probabil, tot secretu-i să fii sus!"
(Când sunt sătui și porcii au idei)
''Da,da, - își zise scroafa
firoscoafa
adânc meditativ.
Ce s-o mira prostimea într-atât?
Că păsările, în definitiv,
au, ca și noi doar, tot un singur gât.
Dar stau acolo, sus, și între ele. Vina
că noi, de jos, nu le-am luat povață
-o spun fără ambiții-
e că, de fapt, noi n-am avut condiții.
Talentu-i fleac, se ia ca scarlatina,
și cântecul ca ori și ce, se-nvață!
Să văd privighetoarea, cintezoiul,
și altele ca ele,
de ori și unde-ar fi,
silite-n loc să cânte
să scormone noroiul.
S-ar mai pretinde stele?
Pe când așa ...mersi!"

Deci, nu-nchise bine botul,
că, de-odată,
luminată
de-o așa descoperire,
uitând cu desăvârșire
că e doar un fost gadac,
dând din coate,
pe-antricoate,
s-a urcat scroafa-n copac.
Dar cătând la păsărele,
scroafa-n kilograme grele,
când s-a opintit în cântec,
a rupt ramul de sub pântec,
și-a căzut, cum bănuiți,
ciripind:" guiț, guiț...''

MORALĂ e-de ce s-o tac?
că orice scroafă, scroafă moare!
și n-ajunge privighetoare
chiar de se urcă în copac.

Dedicată tovarășei A.D.I. la 15.08.1973

Paul Sava-LACRIMI USCATE



vezi mai multe poezii de: Paul Sava




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.