Lui Miroslav Válek
Rădăcinile cresc în pământ asemeni sicrielor
cântăreții de operă
cu imprimările vocilor plescăie pe scenă
valurile răsculate ling țărmul minciunii.
Toate astea întâmplându-se în prima clipă
de cum au uitat despre descoperirea Americii.
În adâncul sufletului său
fiecare din ei drege cu chiu cu vai „Titanicul”.
Cerul nopții se risipește peste pământ
în joc de culori alandala.
Iar morții rămân cu noi, muți
precum reproșurile.
Traducere Leo Butnaru
vezi mai multe poezii de: Pavol Janík
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.