(Traducere de Csata Ernő)
Câzând în nas pe frunzet,
învârtindu-se pe câmp trăsnit,
omul încă vorbește singur,
ca, cel ce peste gură, încă, n-a primit,
ca, cel ce își trage
din pământ și suflul,
pietre tușesc pe plămâni,
pe limbă noroi cu lut
i se lipește,
ca să simtă,
nu numai să vadă
pământul, de unde s-a tras
ca să se renască.
Căzând în nas pe frunzet,
și a merge totuși înainte,
de a trezi prea înălțatul
plop din adormire,
a nu lăsa, ca brazii
cu ace verzi să coasă
totul, ce e fără mit deja,
dar încă e judecată –
Căzând în nas pe frunzet,
căutând primejdia,
în pădure de oase, până-n brâu, chiar,
a merge, a merge întruna,
căruia o domnie de glie
și astfel de pământ să-i rămână,
ca să-și apere prin suflu
această putere amărâtă!
vezi mai multe poezii de: Farkas Árpád
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Bună ziua!
Vă mulțumesc!
Cu stimă,
Csata Ernő
haver
luni, 13 noiembrie 2023
Bună ziua!
Rog corectare:
În rândurile 4, 5, 6, în loc de:
,,ca cel ce n-a primit peste gură,
ca cel ce și suflul
își trage din pământ''
se va scrie:
,,ca, cel ce peste gură, încă, n-a primit,
ca, cel ce își trage
din pământ și suflul''
Cu stimă,
Csata Ernő
haver
duminică, 12 noiembrie 2023