Spirit întunecat al pustiului aspru,
Ce domnești peste această singurătate înfricoșătoare,
Peste fiecare pădure încâlcită și neumblată,
Peste fiecare vale întunecată și tăcută de dedesubt,
Unde razele soarelui nu pătrund niciodată,
În timp ce, negru ca smoala, muzical și liniștit,
Pârâul de munte aleargă prin întuneric;
Ce, peste acele vârfuri sublime și frânte –
Forme sălbatice ce sfidează coasa timpului –
Și peste cursul spumos al purului Ellan,
Îți fluturi toiagul cu putere magică;
Oare tu ești acea pasăre funestră și neagră
Ce-și bate aripa peste stejarul fără frunze,
Privind cu ură peisajul sumbru
Și batjocorind muzica prin croncănitul său?
Te-am căutat acolo unde razele zilei pălesc,
Pe vârful dealului singuratic,
Te-am căutat acolo unde se topesc și dispar
Lângă unda pârâului cu pietriș;
M-am străduit să zăresc chipul tău întunecat
Călărind furtuna iute și posomorâtă;
Strălucirea ochiului tău roșu și sumbru
A străpuns, în vis, aerul miezului de noapte,
Dar niciodată înfățișarea ta n-a trădat
O asemenea și deplină întunecime.
Și unde ești tu, o, ființă a umbrei?...
Pe mormântul Naturii ce nu mai învie,
Unde, vlăguită, lovită și singură,
Ea își plânge secolele de înflorire apuse! –
Din brazda proaspătă se ivesc violetele,
Mugurii au sfărâmat somnul înghețat,
În timp ce fiecare copac verde și plin de viață
Răsună de dulcea melodie a Pământului.
Dar tu singur ești aici,
Tu, stejar pustiit, a cărui coroană lovită
N-a tremurat nicicând de-a lungul veacurilor,
Al cărui trunchi uriaș e strâns de licheni morți
Ce gem și suspină în bătaia vântului,
Cu stânci mari și clătinate risipite la baza ta –
Tu, tu singur ești aici! Departe de orice ființă vie —
Copac, tufiș, ori iarbă sau floare —
Pari a fi regele acestui loc
Și, cu o putere regească,
Absorbi, aidoma acelui neam, toată seva,
Pentru ca apoi, din prada luată, să putrezești.
vezi mai multe poezii de: Percy Bysshe Shelley
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.