Dragi tovarăși, zis juriști,
Ce vă bucurați nespus?
Soarele răsare-acolo...
Când la alți-i la apus!
Când am mers la judecată,
N-am știut ce tărăboi...
Legi, articole și puncte,
Un adevărat război...
De-ar fi să-mi las ochii să vadă,
Prin ochii tuturor...
Nimeni n-ar mai privi oglinda.
N-ar fi... ușor!
Trăim vremuri în care, tot ține de consens,
Și, toți te claxonează, că ești pe contrasens!
Când te ferești de unul, în locu-i apar doi,
Rămas bun, dictatură,
Salut democrație,
Parcă ce-avem acum...
Nu e ce-am vrut... „nu e”!
Domnule judecător,
M-au lovit în cap cu un topor...
Conform articolului doi,
La punctul a, din legea „noi”,
Gândești că ei sunt etalonul,
Ce l-ar urma mulțimea-n ideal,
Cu roluri care le-au format blazonul,
Nu saltimbanci, prin felul comportamental.
Sfânt: Cuvânt, dorință și speranță,
Nălțată-n rugă, din nevoi,
Umanul cu nesațul în balanță,
Acum și până-n ziua de apoi...
Îmi pare rău, să spun, deși dezlănțuit,
Aș vrea, într-un final, un cor de huiduit!
Oricum, nu-mi pasă, ce alții îmi aruncă,
Eu, nu am un stăpân și, nu primesc poruncă!
Acuma plouă, acuma-i cald,
Nimic nu este sigur,
Pe cer, nici stele nu mai ard,
Luceafăru-i tot singur...