Rătăcesc pierdut,
Ca un orb mergând cu paşi tremuraţi
Într-un blestemat labirint,
Mă trezesc agitat, îngrozit,
Ca un damnat băutor de absint.
Ce straniu sentiment, ce bizară chemare,
Am pierdut inocenţa, candoarea,
Am uitat cum era
Să mergi pe faleză,
Să păşeşti delicat în mare.
Am uitat de mine, de soartă,
De tot ce aveam mai bun,
De iubire, de artă.
Ascult cu durere strigătul vulturului
Ce se ridică spre azimut
Şi ştiu că sunt ţintuit pe pământ,
Că sunt pe de-a-ntregul pierdut.
Ce fatală eroare a fost
Ca, trişat de atracţia unui chip cioplit,
Să-ţi aduc tocmai ţie ofrandă
Sufletul meu împietrit,
Să mă închin tocmai ţie,
Zeu al Întunericului,
Demon sculptat în granit...
vezi mai multe poezii de: mihai_iunian_gindu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Irina, îţi mulţumesc şi mă bucur la rândul meu că ai găsit timp să-mi parcurgi poezia. Te mai aştept pe pagina mea.
Mihai, îţi mulţumesc pentru apreciere. Mă bucur că ţi-a plăcut.
mihai_iunian_gindu (autor)
joi, 10 martie 2016
Foarte reuşite versuri, Mihai.
Felicitări!
Mihai_Manolescu
joi, 10 martie 2016
Ai reuşit să-mi atragi atentia şi mă bucur că te-am descoperit !
Irina Ira
joi, 10 martie 2016