Pe munte visuri se rostesc
Fără a da de veste
Că pot să-nsemne nu povară
Ci, doar ce e firesc,
Mi-ar plăcea să am o soţie
Să fie, ce nici nu gândesc să ştie
Să fie, tot ce ea doreşte să fie
Dar să fie, pentru mine mândrie.
Ne căutăm o cale
O vrem mai lină-n cele
Pe care El Destinul
O-ngână printre iele.
Atunci în vara de demult
A fost şi vorbă, a fost şi gând
Atunci în anotimp fără tumult
A fost şi drag, a fost avânt.
Când somnul se trezeşte-n vis
Iar visul este treaz
Când veghea e de necuprins
Aidoma e haz,
Obişnuinţa, e un dat
Al meu, al tău, al celuilalt
Care se-nvaţă să citească
O poezie zilnic, haiducească
Cu gând răzleg coboară trupul
Către amurgu-i nesfârşit
În căutare de el timpul
Pe care ades l-a irosit.
Fie vremea fără soare
Fie gândul fără somn
E mai bine a fi cale
Decât lipsa de-a fi domn.
Adormind prăvale gândul
În noianul de din vale
Peste care poartă rândul
Celor fără de parale.
Amânări fără chemare
Stau la buza vorbelor
Ne-ntrebăm de ce e oare
Lipsa, doar în calea lor,