Plânge frunza de mesteacăn - mirimirela
Poezie adăugată de: mirimirela

    miercuri, 22 martie 2017

Mă doare frunza de mesteacăn
Ce plânge lacrimi peste gard,
Îmi fac din amintire leagăn
Și ochii mari sub frunte, ard.

Se deapănă ca lâna-n caier
Ca rola unui film pierdut,
Povești cu zmei. Cu ei mă-ncaier
Și simt c-o iau de la-nceput.

Mă strâng din nou hățișuri, ruguri,
Iar l-am pierdut pe Făt-Frumos.
Și a iubirilor verzi muguri
Zac îngropați în lutul gros.

Și-n loc să dea, la primăvară,
Fără suflare-s, fără glas !
Eu am rămas o Cosânzeană
Cu suflet gol și de pripas.

Ce-și face amintirea leagăn
Din liliacul cu cinci flori
Și plânge frunza de mesteacăn
Prin ochii mei, prin ochii goi.



vezi mai multe poezii de: mirimirela




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Va multumesc pentru trecere si semnul de lectură.
Cu drag de voi,
mirimirela (autor)
marţi, 28 martie 2017


Frumoase versuri !
Felicitări, Miri !
ALapis
joi, 23 martie 2017


In fiecare primăvară
In suflet incep să ne doară
Iubirile ce le-am avut
Si-am vrea s-o luăm de la-nceput!

Stiu că durerea este mare
Să simți că inima nu are
Ce să iubească-n primăvară...
Descoperă a ta comoară:
Tu poți iubi natura toată
In primăvara minunată!

Melancolică poezie, Mirela! Catifea pe inima mea! Felicitări! Cu drag,
Ina M.
joi, 23 martie 2017