Fug și mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă și se ridică,
stau și te aștept, iar somnul vine într-o clipă,
iar eu strigăm din nou ca să rămâi,
că tu ești dragostea mea dintâi.
Tu îmi spuneai "adio" și te urcai la cer încet
și nu mai aveai nici un regret,
tăcerea din flori o simțea doar vântul,
mă urc și eu spre cer și văd apoi pământul,
cobor din nou prin frig și ceață,
îmi simt mâinile reci, dar mă întorc la viață.
Mă trezesc când zorile coboară,
găsesc la ochi o lacrimă amară,
tu ești lângă mine, o mare iubire
și las cu drag inima să te admire.
vezi mai multe poezii de: Eugenia Calancea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.