Ploaie de toamnă - Felix
Poezie adăugată de: Felix

    joi, 27 octombrie 2016

Plouă vârtos, abrupt, cu ochii-nchiși,
Din norii suflecați gospodărește
Și pomii-s uzi și reci și interziși
Și frunza-ngălbenită răgușește.

Un univers de umezeală gri
Se-nstăpânește peste tot și toate
Și veșnicul „a fi sau a nu fi?”
Are soluția-n…umiditate.

De-atâta rece și de-atâta sur
A zgribulit și aripa nădejdii,
Făcând din zbor doar un târâș obscur
Sub ramuri dezbrăcate de odăjdii.

Pătrunde umezeala până-n miez,
În oase-i frig și-n suflet burnițează,
Și pe pământul îmbibat, obez,
Doar deprimantul plumburiu tronează.

Și, ca o frunză, prins de ramul meu,
Simt că sunt victima acestei toamne
Căzând în gol, dar strig la Dumnezeu:
Mă prăbușesc, întinde-mi mâna, Doamne!

Un suflu numai și a fost deajuns
Ca să dispară-această apăsare,
Și-am înțeles al Cerului răspuns:
Deasupra norilor e veșnic Soare!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 27 octombrie 2016



vezi mai multe poezii de: Felix




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Frumos gand si intelept in versurile tale
marinela
duminică, 30 octombrie 2016


Deosebit poem,
Frumos de tot, felicitari
Sanda
duminică, 30 octombrie 2016


Frumoasă ideea poemului!
mitica
duminică, 30 octombrie 2016