Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDLXIV

Anii mei aleargă și nu se mai întorc,
ca niște pași pierduți pe un drum fără sfârșit.
Iar eu, privind în urmă, mă întreb în tăcere:
când am uitat să trăiesc pentru mine?

primul pas

Sărutul tău este ca o muscare lividă
De sinele tău sau al unui oarecare altul ,

Mi-aș fi dorit să am aici o casă,
Copil să mă mai simt când merg la ea,
Cu soarele și luna stând la masă,
S-o văd aievea pe măicuța mea.

Toamna pururi așteptată
Cu a ei regalitate
Aduce încă o dată
Frumusețile ei, toate.

Când te vei obișnui
Cu durerile ,
După ele vor veni
Mangaierlle.

Am rugat lumina să-mi ridice-o scară
Să mă urc cu tine dincolo de vis
Să-ți culeg, iubito, din zenit o vară
Să ți-o pun pe suflet, dar din paradis.

Să- i cumpăr timpului un ceas
Ce imi respectă pas cu pas,
Secundele ce le străbat
Pe unde am eu de umblat!

Câteodată stau pe gânduri.
Pe cine păcălesc? Mai mereu stau pe gânduri.
Îmi complic viața cu întrebări neînsemnate ale realității mucegăite de fapte odios de istorice.
Dar Domnul mi-a dăruit o scăpare, ce de oamenii brute e considerată o povară: