Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDVV

Într-un sat mic, sub cerul senin,
Un suflet trăia cu un chin.
Vecinii știau, dar cu toții tăceau,
Doar cu șoapte și bârfe, nimic nu făceau.

Noi doar vedem lumina, n-o-nțelegem!
Cât întuneric este-n fiecare!
Dezavuăm celesta spintecare
Stăm siderați, mințindu-ne că mergem.

Durerea înfloreşte când ating pământul.
Bărbatul singur
privind prin fereastra deschisă şi aripile fragile
căutând aerul.

Nopțile ard in fumul negru
Soarele demult s-a topit
Ochii sunt orbi...dar sorb lumină
Luna-i de negăsit

În zori de zi, când străzile se zvârcolesc în umbre,
Și se prăbușesc sub greutatea așteptărilor sumbre
Iar soarele se ascunde după clădirile gri de mine,
Stăpânind căldură,griul monoton pune stăpânire.

Brumărel a trecut iute,
Alergând prin calendar,
Și-a venit de pe la munte
Veștejitul de Brumar.

Goliciunea se varsă în pahare care nu au finalitate,
sufletul meu s-a stins după ultimul.
Totul în jurul meu e pe picior de plecare,
eu zăbovind în crâşmă - aşteptănd ultimul tren.