Eu n-am avut curaj să-nfrunt al vieţii val.
Atunci când mi-era greu, mă retrăgeam la mal.
Clepsidre de nisip se scurg în urma mea.
Nu pot să ridic zid între a fi şi-a vrea.
Când credeam că fericirea devenise doar un mit
Contemplând chipuri crispate ce musteau de suferință,
Fără să m-avertizeze mii de gânduri m-au lovit
Garnisindu-mi deznădejdea cu o aprigă dorință..
Se smulge un copil cu tot cu inocență
Se scutură bine-bine Apoi se aruncă în
malaxorul educației Pentru evitarea ori
cărei confuzii toată lumea va purta oche
Ce iarnă este în cetate, ce frig, ce treceri ne desparte,
cum mă feresc de amintirile care îmi trec prin minte
când nu aveam timp să ne ascundem în cuvinte,
şi cum adoarme iarna copacii sculptaţi cu diamante
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Multumesc pentru lectura si apreciere!
Agafia
joi, 07 decembrie 2017