Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: XCV

Mereu înşelaţi, mereu trădaţi, de cei,
Care ne făceau a crede că sunt zei,
Am abandonat apoteozele,
Am înţeles, că metamorfozele

Nu îmi ajunge-o viață-ntreagă
Să pot să simt, să las să meargă
Sufletul fără de regrete
În sentimente indiscrete,

Când alergam pe stele
Desculţ şi exaltat
Noaptea dansând cu ele
Pe cerul tresăltat,

„Atâtea anotimpuri peste mormânt, iubito,
Cu frunze şi cu flori şi crengi curgând pe râu,
Încât să simt cum viaţa întreagă am trăit-o
Mai înclinat în mine ca spicele de grâu...

numărătoarea s-a stricat
nu mai pot descălța curcubeul
de aburii norilor duhnind de tutun ieftin și alcool de trufanda
trebuie să sar într-un picior

Sunt două lumi în mine..de vis și realitate
Și dragostea și ura..sunt veșnic zdruncinate
Mă văd în ceața vremii..zâmbind s-ascund durerea
Și-n lacrima ostilă..mi-a triumfat plăcerea!

A fi elev e o problemă cu foarte multe necunoscute
Și-n primul rând școala boala mea de fiecare zi Și-atâția
vraci încercând zadarnic să te pună pe picioare Ca și cum
tu te-ai fi născut ieri Toți sar cu gura pe tine Să nu faci aia

MANGAIERE

Mangaiere.
Atingerea,suava a trupului cand ne daruim cu iubire,

Mai eşti cu mine, Doamne?
Pe calea către cer
Şi spini.. şi-atâtea rane
S-au adunat.. dar sper,

Sub fantasme înflorite într-un falnic univers,
Am țesut, din nestemate, o atavică Lactee,
Cu apusuri erodate de un astru nou, imers –
Un șirag de lampioane pe-o cromatică alee.

Mi-e sufletul cuprins de bucurie
Un nor mă-mbracă-n străluciri de stea
Iar liderul poeţilor mă scrie
Cu slove ca de foc în cartea Sa.

curajul nostru
atât de pământesc
de a fi
aşa cum ne ştim