Poeziei - Adina Speranta
Poezie adăugată de: Adina Speranta

    marţi, 20 iunie 2017

Mă irosesc prin vorbe adesea fără sens,
mai sap o buruiană adânc, la rădăcină,
într-un context retoric, absurdul e imens,
căluș am pus revoltei și totul e rutină.

Am risipit filonul cules de la străbuni -
izvor de poezie, torent de sentimente,
și-am scormonit cenușa crezând încă-n minuni,
dar cum să ardă-n mine simțiri incoerente?

Mă rog la tine, astăzi, mă iartă dacă poți,
că în vâltoarea vieții - fățarnică, nebună,
am pus greșit piciorul pe drumul unde toți
se-nghesuie să strige, dar n-au nimic să spună!

Adina V.

13.06.2017



vezi mai multe poezii de: Adina Speranta




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc pentru aprecieri, tuturor :)
Domnule Marin Mihalache, m-au emoționat cuvintele dumneavoastră.
Blacks, bucuroasă de regăsire :) Voi încerca să fiu mai prezentă printre voi, dragi prieteni :)
Cu drag!
Ina, comentariul tău este foarte frumos, în locul tău l-aș posta ca poezie, mie îmi place! :)
Te îmbrățișez!
Adina Speranta (autor)
sâmbătă, 16 septembrie 2017


Un antologic poem. Profund, esential. L-am recitit de mai multe ori in mai multe zile, am incercat sa-l privesc din mai multe perspective si de la distante diferite ca pe un tablou impresionist spre a-i surprinde nuantele de lumina. Un crez poetic atat de inspirat si de bine exprimat. Sincere felicitari!
marin.mihalache
duminică, 10 septembrie 2017


"am pus greșit piciorul pe drumul unde toți
se-nghesuie să strige, dar n-au nimic să spună!"
Cu siguranță, piciorul este pus pe drumul corect, iar calcătura este fermă, corectă și dreaptă. Problema constă în partea a doua a versurilor, în adevărul acesteia. DA..., MULȚI CHIAR NU SPUN NIMIC ! Au greșit drumul!
E libertate, dar prost înțeleasă. Cât de departe se pot desprinde de regulile poeziei, în oricare formă ar fi această poezie! Se pune la înaintare o înșiruire de cărți publicate, ca un curriculum vitae, ca un berbec care să le deschidă calea spre reduta afirmării/confirmării. Dar ce se publică? Orice, numai poezie nu. Dacă și cărțile publicate sunt la nivelul postărilor de aici, atunci păcat de hârtie.
DA, pentru unii absurdul e imens. Pentru că ei sunt Absurdul. Dar nu și pentru dumneavoastra. Dumneavoastră sunteți un filon de frumos, dar care se face totuși vinovat de o mică vină: "ați pus căluș revoltei". Ori pentru frumusețea site-ului, în calitate de fondator, nu trebuia să faceți acest lucru. Toți am pierdut. Revenind la poezie, îmi place mult. Felicitări!
blacks
miercuri, 21 iunie 2017


Mai sapă in pământul lăsat de la străbuni,
Cu perle de sudoare nu vezi de-s răi sau buni
Cei ce incearcă slova să tragă-n filigran,
Să facă giuvaeruri strălucitoare-n van!
Vei regăsi filonul creației-n pământul
În care mări poeții și-au mai ascuns cuvântul
Și-atunci vei înțelege că doar credința ta
Te-aduce iar la versuri, putea-vei cuvânta!
Ina M.
marţi, 20 iunie 2017