O castană mititică
A căzut , cu multă frică,
La piciorul unei bănci,
În covorul plin cu lănci.
Singură și cam stingheră
Prinsă-n chinuita sferă,
Formă dată de copac,
Se-ntreba:” Ce să mă fac?
Singurică, maronie
Prinsă-n lumea asta vie
De verzi fire de iarbă,
Cine o să-mi dea de treabă?
Dacă sunt uitată-aici
Printre gâze și furnici,
Sunt totuna cu pământul,
Uite, parcă-mi văd mormântul!”
Dar pe bancă, o mămică
C-o fetiță mititică,
Se așează grațioase
Ca prințesele sfioase...
Și fetița cu codițe
Ce-avea roșii săndăluțe,
Legănându-și un picior
Dă drumul sandalei -n zbor…
„Ce-ai făcut, prințesă mică?”
Întrebă a sa mămică…
„Acum calcă-ncet pe iarbă
Și pune-ți sandaua-n grabă!”
Cum se-apleacă,bucălata,
În timp ce spunea:” Sunt gata!”
Vede strălucind în iarbă
O mingiucă care-i strâmbă.
„Mama, mama, uite-o minge!”
Și cu ea la bancă-ajunge…
Deschizând mânuța mică,
Spune:” Simt că-i este frică!
Vreau s-o iau cu mine-acasă,
Să o pun încet pe masă,
Să mă joc cu ea tot timpul
Noaptea să-mi păzească somnul!”
„Poţi s-o duci cu tine-acasă
Ca pe-o jucărie-aleasă
Şi-nainte de culcare
Să-i spunem povestioare!”
Auzind, castana mică,
Nu mai simţea nicio frică
Şi-n căldura din mânuţă
Puse-n sfera ei speranţă.
vezi mai multe poezii de: Ina M.