Un eremit conduce poporul spre desăvârşire,
un călugăr se conduce spre mântuire
iar un preot spre tăinuire.
Taina sa este cea a crucii, a învierii,
a înfrângerii infernului, a mării liniştite,
a păcatelor biciute cu blândeţe.
O lumânare în biserică pâlpâie blând,
lumina măreşte faţa sfântă a Mântuitorului,
cade în genunchi... se ridică,
dreapta reface crucea Golgotei,
stânga strânge mătania până la sânge...
un duh vede din spatele uşilor, se încruntă,
este el... veşnicul revoltat, cel mai frumos înger,
căzut prin graţia Sa.
Paşi în biserică se aud
racla cu moaşte se cutremură,
el rupe pânza de pe ea,
preotul se ridică, arată crucea,
un urlet pustiu...
de o infinită tristeţe se aude...
a eternului învins, a veşnicului revoltat,
a focului fără lumină, a timpului fără timp,
a Universului fără EL.
Ecourile urletului crapă pereţii seculari,
preotul plânge, lacrima sa arde catapeteasma,
icoana îl mângâie, se lasă bezna, uitarea...
Moaştele cu parfumul lor tămâie biserica,
în colţ lumânarea pâlpâie,
preotul cade în genunchi,
el a plecat, icoana este luminată...
un cor tainic se aude, este corul veseliei,
este viaţa ce a învins eternitatea de bronz,
veşnicia de foc...
Din volumul Sacralitate de Alexandru Cristian, publicat in anul 2016 la Editura Familiei, Israel
vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.