Timpul tot fuge și iar fuge -
Îl poartă-n zariște bălanii
Și pierde pentru unii fulgii,
Iar pentru alții lasă anii.
Ninsoarea vremilor trecute
Tăcută fulguieli insistă
Și cresc troienele cărunte
În amintiri pe tâmpla tristă.
Rămâne-o iarnă-nzăpezită
În stele mici, nerepetate:
Istoria-i prea obosită
Să le admire azi pe toate.
Se înfoiesc fălos olimpuri
Pitice, cerul vrând să rupă,
Dar un sfârșit de anotimpuri
Disprețuindu-le le-astupă.
Și pe câmpia largă-ntinsă
Albește strălucind uitarea
Rămâne numai vreme ninsă
Și tot continuă ninsoarea.
Eu m-am oprit în ea pe-o clipă
Punându-mi inima în mână
Și-am scris pe-omăt cu o aripă
Piscu-n istoria română.
În codrii de argint bătură
Izvoarele în curcubeie
Și-a gerurilor armătură
Înmiresmă plăpând ca teii.
Fui uluit că în sluțirea
Ce a cuprins întreaga lume
Mai poate-a declama Iubirea
Atâta vis de la un nume.
Dar el precum e mărțișorul
Purtat în piept de-ntreaga Țară ...
Eu „Eminescu”-am scris cu dorul
Să fie iarăși primăvară!
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dragă Felix! Cuvintele unui poet pe care eu îl prețuiesc foarte mult, sunt un adevărat elixir pentru mine!
bragagiu (autor)
vineri, 19 ianuarie 2018
Mi-a mers la inimă, căci ai scri cu ...inima.
Felix
joi, 18 ianuarie 2018