Înfipt în anotimp până-n plăsele
Mă împrimăvărez în verde viu,
Şi-nseninat de cerul azuriu
Sorb seve noi, dorind să scriu cu ele.
Mă năpădesc cuvintele nescrise
Când primăverii îi plătesc tribut,
Căci frumuseţea nu-idoar atribut
Ci viaţă nouă afluind prin vise.
Şi văd, înfăşurat în foi de viaţă,
Că primăvara nu-i doar anotimp,
Este o stare dincolo de timp,
Este trezire, este dimineaţă.
E învierea simţurilor toate
Spre bine, spre frumos, spre adevăr,
E neprihana florilor de măr
De roua dimineţii sărutate.
Trăind, deci, primăvara ca o stare
Ca înviere, ca dorit dezgheţ,
Văd scrisul îndurării mai citeţ
Şi-aud mai clar a cerului chemare.
Iar inima-mi, Părinte, vrea să-Ţi ceară,
Cu un demers cu totul exploziv:
Condamnă-mă, Te rog, definitiv
La o eternă, sfântă primăvară.
Simion Felix Marțian
vezi mai multe poezii de: Felix
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Fiecare poezie a ta e un foarte reuşit tablou. Frumos
Florian
joi, 17 martie 2016
Frumos ați scris, felicitări , domnule Felix!
ALapis
joi, 17 martie 2016
O poezie frumoasă care dovedeşte meşteşug şi talent deopotrivă.
iuliana_achim
miercuri, 16 martie 2016
Un poem de sus pana jos ,incarcat de zbuciumul tau sufletesc, un poem care ravaseste si sufletul cititorului.
nicolle
miercuri, 16 martie 2016
Imi place mult "pedeapsa" pe care o cereti! Sa va dea Dumnezeu o asemenea pedeapsa si sa scrieti in continuare frumos.
stomff
marți, 15 martie 2016
frumoasa "Condamnare" cereti...
fiti binecuvantat!
frumoase versuri..asa ca de fiecare data!
cu drag,
danab
marți, 15 martie 2016