Uneori mă poartă dorul,
Dor nebun, dor zăpăcit,
Pe vreo uliţă-nfundată
Din cătunul părăsit.
Vechi poteci, abia găsite
Pe sub lacomele ierbi,
Mă conduc spre bordeiaşul
Rezemat cu greu de vechi.
Soarele încă străbate
Printre pomi sălbăticiţi
Şi luceşte-n ciob de geamuri
Ca în ochii fericiţi.
Atârnate-n grinda tindei
Două oale sparte stau
Şi plâng mândrele muşcate
Ce din ele atârnau.
Uşa scârţâie bătrână
Şi oloagă din ţâţâni
Parcă a-nvăţat să latre-n
Bătătură-n loc de câini.
Călcătura tălpii mele
Pe podeaua cea de lut
Parcă a trezit un geamăt
Ce mă aştepta de mult.
Parcă un suspin răzbate
Din pereţii scorojiţi,
Un suspin uitat acolo
De bătrânii prăpădiţi.
Cei ce şi-au târât amarul
Prin ogradă şi-au răbdat
Greul cel cumplit să-şi crească
Fetele de măritat.
Şi să-şi vadă şi feciorii
Însuraţi, la casa lor,
Şi apoi şi-au stins menirea
Singuratici, plini de dor.
S-au culcat de osteneală
Pe o laiţă tot gemând
Şi-au ajuns, uitaţi de vise,
Câte unul, în pământ.
Azi se clatină bordeiul
Stând pribeag, cuib fără pui,
Putrezit de ploaia toamnei
Şi rămas al nimănui.
Cine să-ţi mai ducă dorul,
Odăiţă, ce-ai avut
Ieri norodul tot în tine
Cu prunci gureşi de crescut?
Cine să mai ştie astăzi,
Bordei pricăjit ce esţi,
Cum se povesteau în tine
Seara, la opaiţ, poveşti?
Te-a acoperit uitarea.
Cei ce te ştiau s-au dus
Amuţiţi de tăvălugul
Vremurilor ce-au apus.
Numai eu, purtând în mine
O fărâmă din ce-a fost,
Încă îţi mai ştiu povestea,
Îţi mai ştiu uitatul rost.
Pribegi-m-oi şi eu mâine
În sălaşul de sfârşit.
Lutu-nghite tot şi toate...
Vieţi...cătunul părăsit.
vezi mai multe poezii de: Dan Lazarescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Au plecat copiii-n lume să își afle al lor rost, dar mai sunt și unii care n-au uitat cine au fost. Datorită unora ca noi, tinerii de mâine vor descoperi calea spre cei ce-au fost odată - rădăcinile copacului în care au crescut. Frumos, pe mine m-ai purtat, în trecutu-ndepărtat!
miana
duminică, 24 noiembrie 2019